Un exerciţiu de imaginaţie. Deocamdată.

Să încerc să îmi imaginez cam cum ar arăta o întâlnire la nivel ministerial, între o delegaţie de funcţionari români dintr-un minister al guvernării actuale  – având salarii  de 400-500 lei – şi o echipă de funcţionari să zicem germani, la sediul ministerului, pentru discutarea unor detalii în vederea unui acord.

În sala de discuţii intră cei trei membri ai delegaţiei române, doi bărbaţi şi o femeie. Bărbaţii sunt imbrăcaţi în bucăţi de blană jupuite de pe câinii vânaţi pe străzile din jurul ministerului, cusute rar fiindcă aţa-i scumpă. Femeia, mai norocoasă, într-un costum de baie Poufinas primit de la maică-sa care şi l-a cumpărat pe vremea lui Ceauşescu. A dibuit cine ştie pe unde chiar şi un ciorap de nylon, pe care l-a tras peste piciorul drept, ca să mascheze faptul că nu i-a ajuns crema de epilat. Şeful delegaţiei soseşte gâfâind zece minute mai târziu, fiindcă a fost la cerşit în curtea celei mai apropiate biserici. Este obosit, dar mulţumit, a câştigat doi lei din cerşit; rugămintea „ajutaţi un nenorocit de angajat în minister” a fost eficientă. Ca şef, are desigur veşminte mai bogate: e îmbrăcat cu un maieu – pe care l-a imprumutat de la un coleg din minister care a primit maieul ca stimulent pentru activitate performantă; apoi o pereche de blugi rupţi pe care îi are din studenţie, noroc că se poartă pre-învechit, aşadar e trendy. Translatorul vine şi el cu o mutră bosumflată, slipul – unica sa imbrăcăminte – e pe inventar şi dupa întâlnire trebuie să il predea la magazie. Apare şi delegaţia germană. Nemţii îi privesc pe români cam miraţi, ei ştiau că valahii umblă îmbrăcaţi în piei de oaie şi nu de câine, să fi fi nimerit oare, din greşeală, la bulgari? Discuţiile debutează cu întrebarea românilor: nu au adus nemţii, din întâmplare, ceva de mâncare? Cuvintele translatorului sună aproape chinezeşte, îi clănţănesc dinţii de foame. Dar apare tava cu gustarea de protocol: nu trece de pragul uşii, nemţilor nu le rămâne nimic. Un neamţ ar vrea un pic de cafea, dar constată ca delegata româncă a şi turnat cafeaua într-o pungă de plastic: are copii şi trebuie să le dea şi lor ceva ca pacheţel la şcoala, asta dacă va reuşi să treacă punga cu cafea de portarul ministerului. E clar, discuţiile sunt în impas, ambele delegaţii convin că partea germană trebuie să se pregătească mai bine pentru discuţii, pentru început cu 5 Kg de margarină, nişte conserve şi un sac cu cartofi. Seful părţii române, incurajat de cedările părţii germane, cere şi 100 de euro. Parţile convin ca următoarea rundă de discuţii sa fie după amiază, dar nu la minister, ci la hotel, ca să poată face şi partea română câte un duş, acasă întreţinerea e prea scumpă. Nemţii pleacă, partea română se felicită, fericită: au obţinut deja un rezultat mare, chiar şi o neaşteptată mică absorbţie de fonduri europene. Se şi văd primind stimulentul pentru performanţă, câte un ciorap gros, sintetic, chinezesc. Prematură bucurie: la uşa de la ieşire, portarul ministerului le dă fulgerator nemţilor câte o bâtă în cap şi ii trage, morţi, sub scara, iese apoi şi ii spune şoferului nemţilor că nemţii au ieşit prin altă parte şi au plecat să se plimbe prin Herăstrau. Apoi se bagă şi el sub scară spre a-şi evalua prada. E mulţumit, hainele le va pierde prin colegii de la alte ministere, va fi bătaie pe ele, mai ales la cultură, unde trebuie să arăţi mai intelectual. Nemţii sunt durdulii, are carne pentru o luna, însă va trebui să mănânce cu grijă, dacă se va îngrăşa va stârni suspiciuni. De când a auzit de săpunul făcut din grăsimea lui Berlusconi i-au venit idei noi. Nemţii aştia vor da ceva săpun, dar portarul ministerului a început să o viseze pe preşedinta camerei, iata o femeie care l-ar putea scoate din sărăcie.

Anunțuri