O cântare a cântarilor despre congresul pesede.

Din punct de vedere blogeristic, congresul pesediştilor a însemnat o piatră de hotar: nu doar ca au fost invitaţi blogeri, într-o lojă aparte, dar au fost acceptate toate înscrierile primite, fără discriminare după criteriul preferinţelor politice, aşadar. Cum a fost răspunsul blogerilor? Cam slăbuţ, după părerea mea, formată după accesarea a 6-7 bloguri, ale unor participanţi: un bloger foarte cunoscut se multumeşte a comenta această idee în sine, un bloger mai puţin cunoscut îşi centrează articolul pe intenţia de a păstra cu sfinţenie, toată viaţa, ecusonul de invitat şi pe blamarea delegaţilor care după congres şi-au aruncat ecusoanele în coşurile de gunoi, doi blogeri care – în perioada lansării invitaţiilor – făceau caz şi chiar gălăgie asupra prezenţei lor şi chiar promiteau relatare on line nu au scris nici un cuvinţel până la această oră. Lucia Verona a fost şi a scris. La fel Sibilla, care a avut de suportat şi oboseala unei călătorii. O relatare interesantă a congresului a făcut-o LePrince pe blogul dlui Nastase. Probabil că şi alţii au scris, ale căror bloguri nu le-am accesat. Una peste alta, opinia pe care mi-am format-o este aceea că, în privinţa acestui congres, relaţia pesede – blogeri a fost un succes dinspre pesede şi un semieşec dinspre blogeri. Invitaţia adresată de pesede blogerilor de a participa la congres m-a facut să remarc o tendinţă rea a unor blogeri de a face o stratificare a lumii blogurilor, afişand o desconsiderare declarată a comentatorilor care nu au blog – cam ca o separare din presă între şefii de rubrică si corespondenţii de teren – uitând că în acest fel jignesc persoanele care le fac onoarea de a consuma timp spre a comenta pe blogurile lor.

Ce remarc la congresul pesediştilor? In primul rând, formula de organizare – o premieră pentru ei: separarea aspectului politic de cel electoral intern. O discuţie despre această formulă de organizare a avut loc acum mai mult timp pe blogul dlui Nastase şi consider formula un câştig chiar dacă media românească găseşte – deocamdată – formula mai puţin interesantă, pentru rating, decât cea veche în care la finalul congresului aveam neapărat un prinţ şi un cerşetor: un partid care adoptă această formulă îsi poate discuta subiectele politice în linişte, fără presiunea şi – de multe ori – izul disputei electorale interne.

Propunerea dlui Geoană privind formula de desemnare a preşedintelui tuturor pesediştilor şi a candidatului pesedist la preşedintie este, de fapt, propunerea Instalatorul – Leo, la rândul ei inspirată de practica socialiştilor francezi, publicată de cei doi pe blogurile dnilor Nastase şi Iliescu încă pe vremea în care marele şef de trib era chiar dl Geoană. Tristeţea ca dl Geoană nu a avut bunul simţ de a face precizarea că şi-a insuşit o propunere din sfera blogurilor este compensată de fericirea că avem un preşedinte al Senatului care stie să citească – alfabetizat adică – ori care măcar ascultă ceea ce îi citesc colaboratorii seara, înainte de culcare, ca să îi vină somnul. Altfel, dl Geoană a trecut printr-un loc comun, e plină ţara de boieri uituci – şi dl Patriciu era cam la fel pe vremea când era un fomist politic. Nu am precizat degeaba originea propunerii facută de dl Geoană: cu siguranţă că dl Geoană nu a simţit nici o atracţie pentru acest tip de desemnare pe vremea când conducea destinele pesediştilor, dar a simţit o mare dorinţă de a o imbraţişa sub papucul dlui Ponta. Cu alte cuvinte, ideea este aceea de a-l pingeli pe dl Ponta. Tipul de desemnare, chiar dacă este mai costisitor, aduce -cred- pesediştilor mai multe avantaje interne, iar doritorii le pot afla din arhivele celor două bloguri citate, aşa încit cred că, fără să ştie, socoteala pe degete a dlui Geoană duce la un rezultat bun pentru pesedişti.

Am vazut criticată pe bloguri cuvântarea dlui Ponta: poate că blogerii au dreptate, dar să nu uităm că dl Ponta are viaţă în el, iar pesediştii nu vor fi nevoiţi să contrapună dlui Băsescu un om care îl găseşte – public – pe dl Băsescu simpatic şi cu care e plăcut să bei un whisky.

Documentul politic adoptat de pesedişti îşi are importanţa lui – una deloc mică – el este, în opinia mea, o poziţionare antisistem: antisistem faţă de sistemul dlui Băsescu.

Va fi probabil foarte discutat – şi criticat – sistemul de impozitare diferenţiată: privind peste criticile si laudele punctuale, avem de-a face cu un sistem flexibil într-o lume flexibilă, schimbătoare, procentele de impozitare pot fi mai uşor adaptate situaţiilor. Un contraexemplu va fi, cu siguranţă taxa unică de 10% practicată in Bulgaria, guvernanţii români lansând şi ei recent nişte baloane cum că ar tinde spre o taxă unică de 12%. Ideea propagată ar fi aceea că o taxare unică redusă ar determina creşterea imbulzelii contribuabililor la casieriile fiscului. Problema este însă aceea ca orice stat, spre a-şi îndeplini funcţiile în bune condiţii, are nevoie de un minimum anual de fonduri iar în condiţiile în care exemplul bulgar confirmă ideea că evazioniştii fiscali nu işi platesc taxele oricât de mici ar fi ele nu ne rămâne decât gândul de bun simţ că incasările reduse prin taxarea de bază vor fi compensate prin creşterea, tiptil, a altor taxe, prin introducerea unor taxe noi, prin mecanismul cel mai greu vizibil al taxarilor indirecte. Pesediştii vor transpira probabil mult până să explice toate acestea cetaţenilor, dar poate că vor avea succes.

Amuzantă ideea că există un set de măsuri pe care pesediştii il vor aplica in chiar prima ora de proiectată guvernare: de ce nu un set pentru prima nanosecundă ori chiar un set de acte deja semnate de dl Ponta şi care să intre în vigoare instantaneu? Cum încă nu s-a văzut pe lume politică fără propagandă, asta e. Atrag însă atenţia că a mai existat în trecut o propagandă bazată pe măsuri contracronometru, propagandă care a fost încununată cu un deplin insucces, aceea a dlui CVT.

Remarc faptul că programul pesedistilor a fost, anterior, pus în discuţie pe bloguri ceea ce – mai presus de mândria personală de a fi bloger – înseamnă ca pesedeul a înteles faptul că lumea românească virtuală a devenit un eşantion reprezentativ. Nu doar atât, a însemnat o deschidere democratică.

Găsesc poziţionarea politică a pesedeului în ceea ce priveşte colaborarea cu alte partide ca fiind firească şi corectă politic, un semn cä pesediştii au învăţat ceea ce aveau de învăţat după colaboraţionismul de sub conducerea dlui Geoană. Poziţia pesediştilor obligă peneliştii să menţină o poziţionare la fel de clară, recentele avansuri făcute de către dl Blaga lumii liberale româneşti ilustrând nu doar speranţa de aflare a unui colac de salvare, ci şi speranţa unui efect electoral de atragere către pedele a unui procent din voturile simpatizanţilor liberali.

Sunt un susţinător al ideii de moţionare prin cenzură a guvernului actual şi mă bucur să aflu că pe acest subiect  sunt de aceeaşi părere cu dl Iliescu, un om politic valoros şi experimentat. Moţiunea ar putea trece sau nu. Bitul este probabilitatea ca o informaţie să fie adevărată sau falsă. Avem, deci, un bit. Dar la început, înaintea cuvântului, a fost bitul.

Anunțuri

Un gând despre „O cântare a cântarilor despre congresul pesede.

  1. Pingback: Raspunsuri noi « ministru >> prim-ministru >> blogger

Comentariile sunt închise.