Frica.

Impresionantă risipa de mijloace făcută de guvernanţi pentru a-l aresta preventiv pe dl Nicolescu, preşedintele CJ Argeş. Destui indivizi care au dat din gură ori din tastatură pentru a-l spurca pe om, chiar şi după ce l-au băgat în spital, iar asta fără nici un fel de grijă pentru penibilul în care au intrat de multe ori. Dealtfel în lipsă de simţ al penibilului s-a înscris, făcându-se de râs, acel medic pedelist de la urgenţa argeşeană care a uitat pur şi simplu că diagnosticul este totul pentru un medic de ambulanţă şi că este cu totul descalificant să confunzi, voit ori din neştiinţă de carte sau meserie, un atac care te trimite pe masa de operaţie cu un leşin. Grotescul concert, intemeiat probabil pe calomnii, a continuat chiar şî după ce omul a fost operat, inclusiv în termeni de bârfă mediatică, făcându-ne să bănuim că guvernanţii nostri sunt o ceată de animale de pradă pentru care viaţa ori sănătatea oamenilor nu au nici un fel de importanţă atunci când este vorba să îşi atingă scopurile. O operaţiune menită a stârni frica, dincolo de dorinţa animalică de răzbunare pentru manifestaţia de la Piteşti şi de dorinţa de a vedea vacantat postul ocupat de dl Nicolescu. O operatiune în care nimic nu a lipsit din arsenalul propagandistic.

La fel cum frică încearcă – cred eu – guvernanţii să o inoculeze românilor şi prin plimbarea ştirii despre achiziţiile pentru combaterea revoltelor şi mai ales despre armele şi muniţia de război care ar fi incluse în aceste achiziţii. Dacă nu ne mai suportaţi, atunci vă vom reprima şi vă vom ucide – este mesajul pe care guvernanţii par a ni-l transmite. Iar 4,7 milioane de cartuşe – aşa cum este vehiculată informaţia şi ţinând cont că un glonte trece, în mulţime, prin mai multe persoane – înseamnă extincţia poporului român.

Dar frica lor?

2 gânduri despre „Frica.

  1. Pingback: Băsescu vrea să-l aresteze pe Ion Iliescu? | Gabriela Savitsky

Comentariile sunt închise.