La Wikileaks să nu te duci cu sacul.

Cine a sperat că, din telegramele dezvăluite de Wikileaks, referitor la Romania, va afla lucruri senzaţionale, ocultate la vremea lor, se inşeală; dacă au existat astfel de lucruri, atunci ele probabil nu au fost comunicate nici măcar prin comunicaţia diplomatică ci printr-o comunicaţie chiar mai confidenţială ori pur şi simplu prin viu grai. Iar în privinţa politicii curente, sursele americanilor înseamnă media băştinaşă şi contactele cu băştinaşii binevoitori. Tot aşa cum grupul prezidential priveşte românii in mod dihotomic, adică împărţiţi în oameni de succes şi nepuntincioşi – şi pentru americani împărţirea pare a fi simplă: cine nu susţine cu prioritate interesele americane este suspectat a fi omul Moscovei. De parcă interese româneşti nu ar exista. Deşi poate au dreptate americanii, sub acest guvernământ interese româneşti nici nu or fi existând. Acuma, cam bănuiesc eu pe unul dintre moguli pentru o relatie mai mult decât prietenească cu ruşii, dar dacă acreditezi ideea că, cum esti omul ruşilor cum te alegi cu măcar câteva sute de milioane de euro, mai că le va veni tuturor românilor năştruşnica idee de a depune cereri la Kremlin. Două mari confirmări în ceea ce priveşte preşedintele: una, că sustine în exces, după părerea mea, interesele americane,  o urmare fiind aceea că ţine morţiş a ne ferici cu avioane F-16 vechi, oferta europeană fiind luată în seamă doar de ochii lumii. A doua, că hand-leşte ori şantajează cu hand-lirea unor dosare penale confectionate probabil la cerere. Atitudini, fapte, întâmplari pe care oricum oamenii le cam bănuiau.

Ceea ce mă surprinde este numarul considerabil de politicieni, jurnalişti şi demnitari români care informează la Ambasada SUA. Si cred că informează aşa cum ştiu să o facă românii, adică în nădejdea că vor primi de acolo, ca recompensă, sprijin si protecţie în carieră, deci mânjind vârtos pe oricine, adversar sau prieten politic, care le-ar putea sta cândva în cale ori care le-ar periclita situaţia. De aceea şi informările lor pe care Wikileaks ni le aduce în atenţie trebuie privite cu discernământ, ele putând conţine o oarecare – mai mică ori mai mare – doză de minciuni. Wikileaks este o sursă interesantă şi bună, dar nu e bine să te duci acolo cu sacul. Si mai ales prin intermediari.

Anunțuri

4 gânduri despre „La Wikileaks să nu te duci cu sacul.

  1. Am nevoie inca odata de ajutorul Dvs. in legatura cu blogrollul RSS.
    Am inceput sa-l contruiesc si intampin o problema: La unele bloguri nu stiu ce adresa sa introduc. Este vorba mai ales de blogurile BLOGSPOT.
    Nu gasesc ca la blogurile wordpress pagina cu URL-ul pentru feed.
    La wordpress am remarcat ca adresa e URL-ul plus /feed/
    Unde gasesc la blogspot adresa? e URL-ul principal, sau e tot http://www.xyz.blogspot.com/feed/?
    Multumesc anticipat.

Comentariile sunt închise.