Ce servicii o fi adus Franţei dna Kovesi?

Ordinul National al Meritului.

Ordinul National al Meritului.

Citesc într-o publicaţie despre faptul că dna Kovesi ar urma să primească mâine o importantă decoraţie franceză: Ordinul National al Meritului, în grad de ofiţer. Ordinul a fost înfiinţat în 1963 de Charles de Gaulle pentru a înlocui marele numar de ordine ministeriale acordate înainte de către miniştri şi pentru a exista o distincţie la nivel ceva mai scăzut decât Legiunea de Onoare. Marele Maestru al ordinului este preşedintele Franţei, adică prietenul Sarkozi, iar premierul francez primeşte marea cruce a acestui ordin dupa 6 luni de serviciu. Ordinul imparte cancelarul si cancelaria cu Legiunea de Onoare. Dna Kovesi ar sta astfel lângă Wesley Clark, Alain Delon, Sylvie Vartan, Marguerite Yourcenar, ca să enumăr doar câţiva dintre ofiţerii cunoscuţi ai acestui ordin. Vă dati seama? Sigur că mă întreb care or fi meritele şi serviciile dnei Kovesi fată de Franţa. O fi jucat vreun baschet cu dl Sarkozy? I-o fi potolit pe cei doi preşedinţi care, în imaginile cel mai recent difuzate, îmi păreau gata să se incaiere? Si tot sigur că remarc apariţia şi chiar dezvoltarea unei categorii de demnitari români cărora nu le putem identifica merite şi servicii în folosul propriei ţări, dar care apar ca fiind recunoscuţi de alte ţări pentru merite şi servicii aduse acelor ţări. In fine, ce să mai zic? Poate că nu va fi adevărat.

Anunțuri