Dl Boc nu e ministru.

Pe 5 ianuarie, media colporta vorbele gloriosului nostru preşedinte: Basescu a mai spus ca ministrii nu trebuie sa cada in plasa unui „povesti de genul: Sa luam bani din China”.  Nu a cântat cocoşul de trei ori şi uite-l pe dl Boc în China. Fără îndoială că dl Boc nu e ministru, ne-am lămurit acum. Ori poate că dl Boc o fi fost acolo nu după bani, ci pentru altceva. Iată, de exemplu, China a lansat, cu câteva zile în urmă, la apă un portavion şi poate că dl Boc o fi fost trimis să se intereseze în ce condiţii ar putea fi vândut fimei norvegiene Kvaerner, de exemplu. Cei care doresc să afle pot contacta firma Kvaerner la adresa: odd-olav.eide@kvaerner.com. Cred că puteţi întreba la această adresă de e-mail şi ce mai cumpără firma Kvaerner, deoarece gloriosul preşedinte a apucat a zice ca nu ne putem împrumuta pentru salarii şi pensii, adică – zic eu – ar trebui să vedem ce am mai putea – şi noi, la rândul nostru – vinde de prin ţară şi cui, după pilda înaintaşului nostru. Gloriosul preşedinte a zis aceste vorbe de imensă valoare teoretică şi practică după ce a vizitat şantierul naval Mangalia; unde a fost, cred eu, ca să vadă dacă nu cumva se mai construieşte acolo vreo flotă.


Anunțuri

Un gând despre „Dl Boc nu e ministru.

  1. Pingback: Himalaya (partea a doua) | Ţara vorbelor în vânt

Comentariile sunt închise.