Deficitul structural personal. Realizari si perspective.

Romania nu va depasi un deficit structural de 0,5% daca nici un cetatean al ei nu va depasi acest deficit. La mintea cocosului, adica de inteles si pentru guvernanti cu oarecari eforturi. De aceea propun dlui Basescu ca guvernantii sa incheie cu fiecare cetatean cate un acord de guvernanta fiscala, prin care cetateanul sa se oblige sa nu depaseasca acest deficit structural. Cetateanul nu trebuie lamurit ce inseamna deficit structural, spre a putea fi mentinuta confuzia nationala specifica guvernarii Basescu, atat de benefica guvernantilor. Pentru a garanta indeplinirea acordurilor personale de guvernanta fiscala, constitutia trebuie modificata. Astfel, trebuie sa devina constitutional dreptul sotului de a-si bate sotia daca o prinde cumparind haine, posete sau pantofi in cantitati nestiintifice si nerationale, care pun in pericol deficitul structural familial. Deasemeni, trebuie stipulat dreptul sotiei de a-si bate sotul cu poseta in cap daca il prinde in circiuma dincolo de orele 19 ori daca bea ca presedintele, cu bautura cit sa acopere patru cuburi de gheata. Deasemeni, in constitutie trebuie prevazute atat faptul ca la fiecare patru ani va fi constituit cate un guvern Boc, la fiecare cinci ani va fi ales un presedinte Basescu, iar ca opreliste in calea cheltuielilor un articol va trebui sa prevada obligatia guvernului de a lasa cetatenii in pielea goala. Propagandistii puterii trebuie sa aiba ca prioritate absoluta, in cotcodacit, substituirea zicalei populare „a bea ca porcul”, adica a bea orice, cu ” a bea ca presedintele”, adica a bea nu orice si mai ales dintr-o leafa de presedinte. Vor trebui, deasemeni, sa faca propaganda alimentatiei stiintifice, rationale. Dl Prigoana, care este competent in orice, va trebui sa iasa la posturile tv proprii spre a vorbi despre valorile nutritionale ale gunoaielor. Fabricile de mancare intentionate de Ceausescu trebuie reinfiintate, iar hypermarket-urile aprovizionate cu sufertase in modele variate: din plastic, din tabla, din inox, teflonate, aurite, cu cristale Swarovski. Intrucit zeciuiala este deja practicata, ca si decimarea, propun sa se introduca zecimarea, adica la fiecare 10 cetateni sa existe un controlor al deficitului structural personal. Lista propunerilor ramane deschisa.

Anunțuri

2 gânduri despre „Deficitul structural personal. Realizari si perspective.

  1. 99.9% de acord! Doar aici, la final, am un mic amendament:
    la fiecare zece cetateni sa existe noua controlori de deficit structural, si anume consolidat!!
    Ca sa ne fie casa, casa, masa, masa, iar deficitul …. miiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiic si sfrijit!

Comentariile sunt închise.