Vorbe despre bloguri (13). Din Manifestul blogului corporativ.

– Daca nu stii sa raspunzi, nu raspunde. A avea raspuns la orice nu este omenesc. Insa daca le obtii [raspunsurile], depasesti asteptarile.

– Nu schimba niciodata URL-ul blogului tau.Dureaza luni intregi pentru a reconstrui loialitatea cititorilor.

– Daca o dai in bara, recunoaste si repede. Si fa si un plan despre cum indrepti problema. Apoi da-i bataie.

– Sa nu minti niciodata. Vei fi prins si vei pierde credibilitatea pe care nu o vei mai recapata.

– Afla cine vorbeste despre tine.

– Fii transparent. Demonstreaza ca nu ai nimic de ascuns.

– Fii deschis in privinta conflictelor de interese si partinirilor. Te plateste cineva? Spune cititorilor, chiar daca tu crezi ca nu se vede in scrisul tau.

– Intelege ca nu ai libertate totala de expresie.

Anunțuri

24 de gânduri despre „Vorbe despre bloguri (13). Din Manifestul blogului corporativ.

  1. Partea asta cu ”află cine vorbește despre tine” credeți că este așa de importantă?

    • Pentru o parte dintre bloggeri si in anumite contexte, da. Bloggingul este considerat o modalitate excelenta pentru a lega relatii cu alti oameni si atunci, in conditionarile frazei anterioare, pentru unii ar fi interesant sa afle cine le pomeneste blogurile, fara a lasa comentarii. De blogurile corporative nu mai zic, unii dintre cei care vorbesc despre ele sunt potentiali clienti.

      • Bine, uneori așa e.
        Dar în privința faptului că unii din bloggeri sunt plătiți pentru ceea ce scriu, este strict treaba acelor bloggeri. În fond, cititorul este cel ce alege pe care texte vrea să le citească și pe care nu. Cam ca la televizor, nu? Alegem, din start, pe care posturi vrem să le vizualizăm și pe care nu, însă ne interesează mai puțin de la cine primesc suport financiar.
        Cred că se bate prea multă monedă pe chestia asta cu cine anume îi plătește pe cei care scriu. Ca și cum bunul nostru simț, prea critic uneori, nu poate înțelege substratul unor texte decât dacă are cunoștința identității sponsorului textelor respective.
        De fapt, întrebarea mea este aceasta: nu cumva devenim subiectivi atunci când ne interesează aceste lucruri pragmatice? Nu cumva, începem să încurcăm marfa cu ambalajul?

        • Inteleg modul in care vedeti lucrurile. Cred insa ca, in majoritatea cazurilor, cititorii nu doresc sa fie pacaliti. Partinirea nu inseamna neaparat plata, insa oamenii nu prea accepta partinirea deghizata in neutralitate, ca sa nu mai zic de aceea deghizata intr-o alta partinire. Aceasta recomandare, care este extrasa dintre cele pentru blogurile corporatiste, este, in fapt, valabila pentru toate blogurile.

  2. Si iata o frumoasa si spectaculoasa revenire la viata, in forta, a blogului, odata trecuta criza cu numele de cod „dl.Goe bate la usa”. O frumoasa inflorire. Ma bucur sa vad ca, desi pe d-na CMM ati gonit-o, o primiti cu sorcova pe tanti Mita. Sper ca citind cu atentie micul meu mesaj veti gasi ca este cat se poate de „on topic” vizavi de asertiunile d-nei cu sorcova si de ideea ca nu trebuie sa stim (la ce ne-ar putea trebui sa stim cine da banul artistului de la televizor). Cu cat stim mai putin, cu atat mai bine, cu atat suntem in starea sa apreciem mai din suflet circul si pe circarii fara sa ne batem capul cu prostii nesemnificative. Singura mea nedumerire (si sper sa ramana intre noi ca as avea nedumeriri din acestea care denota lipsa de perspicacitate) este daca tanti Mita e mai ingenua decat sorcova cu care umbla sau daca e viceversa.

    • Puneti false chestiuni, dna Mecu a facut bine ca a urmat sugestia mea. Adevarata chestiune este de ce dvs. nu doriti sa faceti la fel.

      • Ar fi chiar culmea sa am aceleasi dorinte cu d-na Mecu. Vad insa ca faceti progrese notabile in arta insulei subtile prin ricosee. Daca d-voastra n-ati fost de acord sa compatimiti impreuna cu d-na Mecu, nu-i chiar firesc sa-mi cereti mie sa…

        • „insulei” am zis? Hm! Intentionasem sa zic „insultei” dar se pare ca in mod acciental pot fi mai subtil decat mine insumi… 🙄

          • Birfe marunte, Dle Goe. Nu doriti sa fiti amabil si sa va retrageti de pe acest blog? Va mai puteti deschide bloguri, pentru a avea loc suficient pentru exprimare.

          • D-le Nimeni rareori mi-a fost dat sa vad o mai absurda insistenta in non-sens. V-as ramane indatorat daca ati accepta pentru o clipa sa iesiti din rutina, din sablon, din inghet si sa analizati d-voastra insiva, critic, cererea (sugestia, apropoul) pe care mi-l tot livrati: inviatia de a ma retrage de pe acest blog. Daca veti fi onest, consecvent si consistent nu se va putea sa nu-i sesizati absurdul, lipsa de continut, nimicul absolut care o imbarca danadu-i trup. Judecati si d-voastra singur. Cum anume sa ma „retrag”? Ce sa insemne asta? Ar insemna ca sunt aici. In permanenta. Sunt? Dl.Nimeni eu – dl.Goe nu sunt aici. N-am decis niciodata ca trebuie sa vin si sa fiu aici. Vi se pare (daca asta vi se pare). Inainte si dupa fiecare comentariu pe care il fac aici sunt intotdeauna plecat definitv, for good. D-voastra care aveti cosmaruri depre „unii” care i-ar plati pe „altii” ca sa va saboteze (oh) poate aveti impresia ca venirile mele sunt planuite, planificate… D-le Nimeni v-as ruga sa incercati sa nu mai aveti o impresie asa de fenomenala despre d-voastra. A-mi cere sa plec este acelasi lucru cu a-mi cere sa raman. Si la fel de absurd si lipsit de sens. Ar fi ca si cum mi-ati cere sa va dau d-voastra, cu amanet, o parte din viitorul meu, adica sa fiu fortat sa iau de pe acum, orbeste, o infinitate de decizii, despre cum anume va trebui sa procedez eu in fiecare moment din viitor, bunaoara sa vin sau sa nu vin, sa postez sau sa nu postez aici, fara nicio legatura cu acel viitor devenit prezent, doar asa in virtutea unui angajament, promisiune rezultata dintr-o decizie inoportuna, lipsita de orice adecvare. D-voastra insiva v-ati facut de nenumarate ori asemenea promisiuni absurde pe care le-ati incalcat atunci cand a venit vremea sa le incalcati. La ce v-au folosit? Practic cerand-mi sa plec imi cereti sa raman. Sau sa mor. Ambele sunt cereri inacceptabile. Nu este treaba mea sa va satisfac d-voastra dorintele, cu atat mai putin pe cele vagi si nelamurite. D-voastra trebuie sa o faceti. Rasuciti-va, straduiti-va, faceti blogul sa-i devina neinteresant, neatractiv, inaccesibil, indezirabil, d-lui Goe, dar nu asa la un moment dat, ci in fiecare moment, clipa de clipa, straduiti-va sa fiti consistent, pentru a va indeplini dorita arzatoare de a nu-l mai vedea pe dl.Goe printre comentatori. D-voastra va revine aceasta sarcina, aceasta responsablitate, nu mie, oricat m-ati ruga, implora, ameninta… Acuma revenind la realitate, cu picioarele pe pamant, nu pot decat sa ma declar induiosat de ingenua ingeniozitate si continua persistenta pe care le probati (probabil fara sa va dati seama) in incercarea de a-l pastra pe dl.Goe, („gonindu-l”), ca comentator pe blogul dl.Nimeni. Cu toata induiosarea, nici in privinta asta nu va pot promite de pe acum nimic. Om trai si om vedea. Ceea ce va doresc si d-voastra.

            Daca tot nu v-am lamurit v-as ruga sa reformulati cererea. Poate n-am inteles eu bine care-i taina.

          • Vad ca ati decis cu tenacitate sa ramaneti incapatanat. Dar cine va impiedica sa doriti? Sa aveti dorinte. Puteti avea. Din partea noastra liber ca la banul Ghica. Dar ce anume credeti ca v-ar indreptati sa aveti dorinte a caror indeplinire depinde de dl.Goe? Va este dl.Goe dator cu ceva? Moral? Material? Sentimental? D-le Nimeni, totusi, despre ce vorbiti? Am impresia ca detectez carentze grave in materie de subtilitate pe corabia d-voastra. Ceea ce inseamna ca sunteti pe drumul cel bun, in directia dorita. Dati-i-nainte tot asa si sansele de a vi se indeplini dorintele vor spori. Ceea ce va si doresc sincer: implinirea tuturor dorintelor. V-as puteachiar ajuta cu un vânt… bun. Din pupa.

  3. Ah, fir-ar sa fie, ca m-am luat cu vorba si era sa uit de ce venisem. Vizavi de acest topic al d-voastra in serial care vorbeste despre bloguri si bloggeri in general, stiti ca in paricular am si eu o (b)Arca (barca saracului care n-are blogul lui), si ca in calitate de arcas-vâslas am facut si noi valuri ba colo, ba dincolo, starnind unde si chiar furtuni in pahare de apa, si fel de fel de sentimente in oamene, ca de… oameni suntem. Intr-unul dintre topicuri am incercat sa incropesc un clasament al celor mai intense sentimente acordate d-lui Goe. Daca nu v-ar fi cu suparare v-as ruga, cu toata consideratia, sa faceti si d-voastra o evaluare sumara si sa-mi spuneti, asa, pe o scara a intensitatii seismice de la 1 la 10, la ce nivel se ridica intensitatea sentimentelor d-voastra (combinate) pentru dl.Goe, 0 insemanad „absolut indiferent”, iar 10 insemnand „de neignorat”. Va multumesc anticipat pentru colaborare,

  4. Într-o zi, dacă o să aveți timp desigur dar și cheful pentru așa ceva, mi-ar plăcea să vă cunosc părerea personală despre bloguri și bloggeri. Că material de inspirație aveți 🙂

    • Nu am, inca, o opinie formata. Ma straduiesc sa invat, iar principalele idei pe care le-am gasit le-am facut publice ca sa scutesc pe altii de efort. Am speranta ca, fie si in mod subtil, am iesit din prima etapa de bloggerit si am facut progrese. Mai este insa foarte mult pina sa pot emite pareri despre alte bloguri, poate ca acest nivel de expertiza nu il voi avea niciodata.

      • Ei, undeva anume, în locul cel mai stingher al minții, oricât de tare am dori să nu emitem păreri, ceva ceva tot ne dă ghes să o facem. La mine, cel puțin, așa se întâmplă. Dar pot înțelege refuzul dumneavoastră de a vă face o părere-și nu mă gândeam la această părere ca la o expertiză (!).
        Eu nu știu în ce etapă a bloggeritului sunt. Știu doar că îmi place.
        Și da, aveți dreptate: bloggingul este un mijloc excelent de comunicare cu alții, de a ne face relații. Chiar de a ne reinventa 🙂

    • Din cite am inteles, este mai mult decit blogul de firma si anume este vorba de blogurile marilor firme (corporatii) care nu doar ca au bloguri, ci au si departamente de relatii publice. Avantajul, desi exista departamentele de PR este acela ca blogul ofera posibilitatea de a dialoga, in timp ce departamentul PR ofera numai posibilitatea de a monologa. Din destul de numeroase motive, nu este recomandat ca blogurile firmelor mari sa fie in atributiile departamentelor de PR ci sa aiba o definire si o existenta separata. Pare ca in aceasta categorie mai sunt incluse si blogurile angajatilor marilor firme.

      • Mda, da’ dacă vom considera această definiţie, nu văd ce treabă au ‘mnealor cu mine şi cu blogu’ meu de emit fel şi fel de „directive”. Domeniul acesta ar trebui să fie rezervat în exclusivitate anonimilor. Când un ziarist, spre exemplu, îşi înfiinţează un blog, el apare ca un proprietar de restaurant de lux, care duminica apare şi el cu un grătar de mici în târg. Corporaţiile (de altfel definite a fi echivalentul breslelor), ar trebui să-şi vadă de problemele comune membrilor săi ş-atât!

  5. Carcotasu, nu sunt directive, sunt constatari si recomandari. Chiar denumirea de manifest introduce un puternic subiectivism. Eu am selectat, dintre ele, unele despre care cred ca merg si pentru blogurile personale. Daca doriti sa le considerati, atunci bine, daca nu, atunci nu. Este imposibil ca un domeniu cu posibilitati sa fie rezervat anonimilor, tentatia este prea mare. Va ofer, de exemplu link-ul http://www.englishcut.com. Este primul blog al unui croitor, un foarte bun croitor londonez si care, cu ajutorul blogging-ului, si-a facut si o frumoasa clientela „worldwide” si o frumusica avere, din munca, desigur, omul nu e un bogatas de carton, ca la noi. In situatia definirii blogurilor corporative, notiunea de breasla apare, implicit, prin problematica si uneori si limbajul specializate. Am incercat insa sa va expun intelesul in mod mai relaxat deoarece, de exemplu, aparitia limbajului corporativ (specific departamentelor de PR si, uneori, de marketing ale firmelor mari) nu este agreata in bloguri.

Comentariile sunt închise.