Dan Voiculescu – aminarea unei sentinte

Nu stiu daca dl Voiculescu a inselat sau nu statul in ceea ce priveste privatizarea Institutului de Cercetari Alimentare, materialele publicate nu mi-au permis sa imi formez o opinie. Nu am fost (si nici nu sunt) un cititor al blogului sau, asa ca nu stiu daca dl Voiculescu a publicat acolo rechizitoriul impotriva sa. Pe de o parte, pun in balanta faptul ca peste tot si in toti anii, procesul de privatizare a fost facut in paguba cetatenilor si nu vad de ce privatizarea in folosul dlui Voiculescu ar fi facut exceptie. Pe de alta parte, faptul ca, dintre miile de beneficiari ai privatizarilor – destule dintre ele semnificativ mai mari decit ICA – a fost extras exact dl Voiculescu, trebuie sa il pun in celalalt talger, cu semnificatia ca dl Voiculescu este o tinta. Ciudat, pentru o persoana care a contribuit decisiv la ascensiunea practica – nu doar teoretica – a actualului presedinte. Nu pot decit sa fiu multumit de o presa, indiferent care i-ar fi orientarea, care a scos la iveala relatiile de indatorare financiara dintre ministrul agriculturii si dl Voiculescu. Tot asa cum si desele aparitii, la un moment dat, la Antene ale fostului sef al ICA m-au pus pe ginduri. Totusi, nu pot privi stirile si imaginile de ambient ca pe probe in afacerea procesata in tribunale. Pentru acuzatori, cred eu, aminarea cu inca doua saptamini a sentintei, dupa o prima aminare de doua saptamini, nu este un semn bun, cred eu. Din punctul meu de vedere, aceasta inseamna ca nu exista – ceea ce sustinea si dl Voiculescu – probe impotriva „solutiei imorale” a presedintelui. Omeneste si cetatenste, am de ales, cred au, intre doua moduri de a vedea lucrurile: primul, acela de a ma intreba daca dl Voiculescu, indiferent inconsistenta probelor, a faptuit ceea ce i se reproseaza. Si, in consecinta, de a fi multumit cu sentinta tribunalului care ar corespunde banuielior mele. Al doilea, de a urmari daca sentinta tribunalului este in acord cu probele convingatoare administrate. Aleg al doilea mod de a vedea lucrurile: justitia romana are un personal numeros, dispune de resurse puse la dispozitie inclusiv de americani – dupa cum declarase, daca tin minte bine, fostul lor ambasador – si a anchetat cazul suficient de multi ani pentru a pune la dispozitia nu doar a tribunalului, ci si a cetatenilor, probe convingatoare. Sigur ca pot fi invinuit de ipocrizie pentru afirmatia ca doresc probe, atunci cind aflu ca probele ar putea sa nu existe. Aceasta cred insa ca este calea normala. Nu putem trimite oameni la puscarie, oricum i-ar chema, din motive emotionale sau politice.

Anunțuri