Vosganian

„Preşedintele a spus că actul lui Vosganian se dovedeşte a fi unul de „profundă laşitate”.” – a zis media. Un semn, pentru mine, ca presedintele este implicat in tentativa de condamnare a dlui Vosganian. Si un semn ca dl Vosganian a tras bine la semn atunci cind a pomenit de promulgarea unei legi care a devenit apoi, zice fostul ministru, citindu-l pe procuror, „apogeul unui demers infractional”. Dealtfel, cred ca discursul sau in fata senatorilor a fost un discurs foarte bun si lamuritor. Acuzatia de subminare a economiei nationale apare ca nefondata si mai ales, nepotrivita, din moment ce fostul ministru a stimulat o ramura industriala, prin facilitati de pret al resurselor energetice si de materii prime. Sigur, ne putem pune intrebarea daca fostul ministru nu a avut o practica incorecta comercial punind o ramura industriala in avantaj fata de altele, insa o astfel de judecata trebuie facuta de alte institutii decit procuratura, iar procuratura ar putea, eventual, interveni in baza altor articole de lege. As putea zice ca dl Vosganian a iesit cu bine din aceasta poveste, desi a pierdut pozitia de ministru si, pare-se, si-a stricat relatiile cu premierul. Dl Basescu, prin declaratia citata, iese rau. O data, fiindca, prin acuzatia de lasitate la adresa dlui Vosganian, isi dezvaluie amestecul in aceasta istorie. A doua oara, fiindca refuzul senatorilor de a permite urmarirea penala a dlui Vosganian il protejeaza cumva si pe dl Videanu. A treia oara, deoarece, fortindu-l pe dl Vosganian sa se apere public, acesta pune in evidenta un detaliu: justitia selectiva. Fiind ministrul acuzat de subminarea economiei dupa ce o ramura industriala este favorizata printr-o lege, legiuitorul si promulgatorul devin complici, ori macar favorizanti ai infractorului. Iar a trezi in mintea cetateanului ideea unei justitii selective poate deveni incomod; de exemplu, in aceste zile, s-a anuntat ca Rudel Obreja va fi inculpat in dosarul „galei lui Bute”, dar, zice media, lui Obreja ii sunt imputati 450000 lei, in timp ce paguba inregistrata de stat ar fi de 1500000 de euro. Pentru restul daunei pare ca nu va fi anchetat si judecat cineva. A patra oara fiindca, dupa ce a mai avut niste zise neinspirate in cazul Papici si in cazul prelungirii mandatului prezidential prin recuperarea zilelor de suspendare, am putea trage concluzia ca presedintele a inceput sa aiba scapari.

Anunțuri

4 gânduri despre „Vosganian

  1. Cel putin chestiunea prelungirii mandatului cu perioada de suspendare ne obliga sa-l suspectam de unele sincope ale activitatii cerebrale! E drept, marinelul natiei are oricind iesirea „influentei bauturilor alcoolice”, pierzind din vedere ca asta nu e circumstanta atenuanta, ci agravanta.
    Mai ales ca el cu gurita lui spunea, pe vremea aia, ca asa suspendat cum e, tot presedintele romanlor a ramas (citat aproximativ).
    Pai vorba cintecului: „ori sintem golani, ori nu mai sintem!”

  2. Teoria conform careia tot ce face Mari Nelu e, intotdeauna, departe si atent calculat este, pe cit de gresita, pe atit de nociva.
    Sigur ca primeste in permanenta, din backstage, un vademecum despre ce trebuie sa spuna sau sa faca. Din fericire (!), uneori se crede suficient de destept pentru a interpreta partitura de capul lui, creator, si mai mereu calca in strachini. Iata de ce e, atit de des, nevoit sa retracteze, sa corecteze, sa faca un pas inapoi. Sa ne amintim doar demisia lui de acum … 5 minute!
    Evident, „baietii de la imagine” se bucura sa vada ca noi il facem mai mare decit e; dar de ce sa le facem noi treaba?

    • Augustin, omul are alti oameni care gindesc pentru el, chiar daca ideea bruta pare stupida. In cazul de fata, a banui ca individul nu se poate lipsi de salariul pe o luna ar insemna o gindire superficiala, de fapt este vorba de altceva: cel mai vizibil, de faptul ca presedintele, tragind de functie, trage, de fapt, de timp; un semn ca unele socoteli nu dau semne ca i-ar iesi. In penumbra, se mai adauga si altceva: pana acum, atunci cind cineva a fost suspendat din functie si suspendarea a fost infirmata, el a fost repus in functie si au primit drepturile banesti pe perioada suspendarii. Daca nu a avut ghinion sau dusmani, deoarece, de exmplu, un tip suspendat chiar de presedinte si anume fostul ministru Atanasiu nu si-a mai primit nici ministeriatul inapoi si nici salariile pe perioada de suspendare. Pe care presedintele ar trebui sa i le dea. Ca sa revin, pe linga acestea, presedintele mai vrea o prelungire a exercitarii functiei. Unui functionar de stat in pozitie mai modesta trecut printr-o suspendare din functie ar trebui sa i se creasca virsta de pensionare pentru a-si putea exercita functional si perioada suspendata.

Comentariile sunt închise.