Un colind antisemit

Nici urma de indoiala privind antisemitismul din colindul cu „jidoveanul afurisit” difuzat de TVR3. Un sincer huo pentru culturnicii care l-au adus pe micile ecrane!

Chiar lasind la o parte intrebarea cum de au ajuns cuvinte normale in limbile polona si slovaca sa aiba versiunile romanesti considerate drept peiorative si despre posibilul rol al unor lingvisti neogreci intr-o atare actiune, agitatia care a urmat a ridicat destule chestiuni care merita amintite. Cea mai importanta dintre ele mi se pare aceea a motivului pentru care chestiunea colindului antisemit a fost lansata si a iscat proteste acum. Profitind de faptul ca in acesti ani, televiziunile nu au acea cunoscuta forma de cenzura a emisiunilor denumita vizionare. Desi am inteles ca, in ultima vreme, o serie de televiziuni au inceput sa nu mai transmita stirile in direct, adica telejurnalele sunt inregistrate. Sa fac un pic de istorie. Fostul dublu director Tiberiu Groza, pe de o parte fost director al Centrului judetean pentru conservarea si promovarea culturii traditionale Cluj si, in acelasi timp, director artistic al ansamblului artistic Dor Transilvan, afirma public cum ca acel colind cu referiri antisemite are o vechime mai mare de un secol si ca, atentie, face parte dintr-un album cu 26 de colinde realizat in anul 2009¹! Cu alte cuvinte, acest colind a devenit public, prin difuzarea albumului, de mai bine de patru ani. Patru ani in care revista 22 si oengheurile nu au sesizat ca prin tara circula un CD cu un colind antisemit. Dar cu ce erau ele ocupate in 2009? Pai, cu promovarea dlui Basescu catre un al doilea mandat si cu sustinerea dlui Boc. Vom vedea ca dl Boc este prezent desi absent in aceasta istorie. Probabil ca si asociatia evreilor clujeni era ocupata cu altceva, nu ii fac un proces de intentie, insa ma mira foarte tare faptul ca „antenele” israeliene asa de sensibile cind e vorba de detectat o vorba antisemita pina si in virtual nu au reusit sa simta nimic. Deci, dupa patru ani de zile in care colindul antisemit, prevazut in album, a circulat public netulburat, geografic, cel putin judetul Cluj, ei bine dintr-o data, in anul 2013 se produce explozia la aparitia televizata, organizatii care au fost apatice si tacute timp de patru ani devenind foarte vioaie si vocale. Mi se pare foarte interesant faptul ca ansamblul Dor Transilvan tine de RATUC Cluj, adica de …Emil Boc. Si finantat din banii de transport ai clujenilor, si din banii primariei, adica ai contribuabililor. Si nu doar ca ansamblul tine de dl Boc ci si ca se incearca ferirea de scandal a fostului premier, cel putin in Bucuresti, la Cluj incepind a se exprima voci care ii zic dlui Boc ca ar avea si el o responsabilitate in aceasta poveste². Departe de a ocupa in mod placut din timpul liber al soferilor de autobuz si taxatoarelor din Cluj, o privire in internet arata ca acest anasamblu a cunoscut o interesanta ascensiune in mediul cultural odata cu ascensiunea dnilor Boc si Basescu, devenind, de exemplu, un ansamblu artistic invitat, poate nu foarte des, dar sistematic, in vremurile guvernarilor Basescu – Boc, la TVR International. Iata un filmulet din 2005 si pe Youtube mai pot fi gasite inregistrari de pe TVRi si din alti ani.

Deasemeni, ansamblul Dor Transilvan a fost utilizat la manifestari politice ale pedelistilor, ceea ce ridica semne de intrebare, dat fiind finatarea activitatii acestui ansamblu din bani publici.

Discutam, deci, nu de un ansamblu artistic obscur ori de amatori, ci de un ansamblu artistic de calitate, cunscut in arealul sau de activitate, finantat din banii contribuabililor si cu o evolutie artistica destul de corelata cu evolutia politica a pedelistilor. In ce masura, deci, remarcarea, dupa patru ani de zile, a colindului antisemit are la origine un tragaci pedelist? Si cu ce tinta? Sigur ca necajitul Elvis, care nu poate apuca si el o sefie fara sa-l loveasca un necaz, nu poate fi o tinta. Dar ar fi putut fi o tinta fostul ministru al culturii, care a preferat, cam ciudat pentru un om din partea peneleului, sa demisionaze in viteza dupa gafa cu Shakespeare ? Nu cumva nu ar fi dorit sa infrunte su noul scandal profilat la orizont? Da, un ministru poate ca ar fi meritat un scandal, desi un scandal care ar putea deveni international ar fi fost, totusi, cam mult si pentru ministrul Barbu. Si atunci?

Oricum, cu siguranta nu este vorba despre o eroare. La nivel cultural, cineva dintre responsabili trebuia sa stie ceva despre ceea ce a ajuns sa fie difuzat la TVR3.

In incheiere, o aparitie a ansamblului Dor Transilvan la un festival de datini si obiceiuri de iarna, Giarmata, 2011.

––––––––

Bibliografie

¹ hotnews.ro – Scandalul colindului antisemit difuzat de TVR 3: Directorul Centrului de Cultura Cluj a demisionat – 13 decembrie 2013

² http://www.uioreanu.roIncidentul colindului antisemit: din nou RATUC, domnule Boc!

Reclame

15 gânduri despre „Un colind antisemit

  1. Interesantă documentarea referitoare la ansamblul Dor Transilvan. Într-adevăr ascensiunea acestuia comparativ cu disoluţia celorlalte vechi ansambluri folclorice din ţară, ridică nişte semne de întrebare.
    În legătură cu declaraţiile directorului Tiberiu Groza, am serioase rezerve. Una e să declari tu că acest colind e vechi de 100 de ani şi alta e s-o şi probezi, după cum una e să declari că acesta a făcut parte dintr-un album publicat acum 4 ani, dar să nu poţi produce numele acelui album, care sigur, dacă ar fi existat, ar fi fost uşor de găsit. Deci declaraţii fără acoperire, făcute spre disculpare. Şi pe urmă, în literatura românească există publicată proză, sub semnături ilustre, care astăzi ar putea fi interpretată uşor ca fiind antisemită. Aceste texte sunt publicate în monografii, se găsesc în biblioteci etc. E obiect de studiu nuvela „O făclie de paşti”, dar nu i-a trecut nimănui prin cap s-o dramatizeze şi s-o prezinte pe scenă sau la TV, deşi chiar nu văd cu ce ar deranja. Despre Antonescu au scris şi vor mai scrie istoricii, volume întregi, dar n-a sărit nimeni în sus până nu i s-a ridicat monument.
    Este în toate o limită, un prag peste care nu-i recomandabil să sari, că sari şi peste cal.

    • Consider Dor Transilvan un ansamblu profesionist si care merita sa existe. Este in adevar un ansamblu vechi (55 de ani in 2004) si am senzatia ca v-ati uitat un pic peste istoricul lui. Cautarea adevarului este ingreunata de doua lucruri: nu stim producatorul albumului respectiv si nu stim daca pe site-uri au fost facute modificari sau nu in urma scandalului. Astfel, pe site-ul ansamblului, http://www.dortransilvan.ro, istoricul si activitatea nu trec dincoace de anul 2004, iar in magazinul site-ului este oferit un singur album si o caseta video, probabil din 2004, in cinstea a 55 de ani de existenta. Producatorul posibil pare a fi cealalta organizatie condusa de Tiberiu Groza, CJCPCTC Cluj. Pe site-ul acestei organizatii (www.traditiiclujene.ro) au fost facute cu siguranta modificari, in sensul ca in sectiunea de albume CD (arhiva audio), nu apare nici un album cu colinde al Dor Transilvan in anul 2009, numai ca nu pot fi sterse chiar toate urmele, asa ca am gasit in raportul de activitate pe 2009, la pagina 65, faptul ca, in 2009, organizatia a realizat, prin compartimentul de cercetare pentru editare discuri profesionale studio un total de 3350 CD-uri pentru 14 albume, dintre care unul este al Dor Transilvan, cu colinde si se numeste Deschide usa, crestine.
      Altceva ce mi-a atras atentia a fost utilizarea lui in cadrul manifestarilor politice pedeliste, ansamblul tinind de primarie si dubla directiune a dlui Groza, chiar in fieful primarial al unui politician care ne-a inundat cu vorbe despre cumulul de functii (la stat!) si despre salarii nesimtite.
      Altfel, site-urile arata ca ansamblul si organizatia culturala desfasoara activitati bogate is intereresante.
      De vazut daca textul incriminat a existat, in adevar, pe albumul din 2009 ori daca a fost creat ulterior (neo-folclorul nou!), putem verifica doar dupa ce vom putea asculta albumul din 2009, daca vom mai gasi vreun exemplar. (iata si o posibila motivatie comerciala!). Toate cele nu rezolva dilema de tip gafa sau intentie. Mie mi s-a parut si mi se pare intentie. Dar poate ca ma insel.

  2. Eu prefer să nu consider ansamblul Dor Transilvan în niciun fel, din punct de vedere a profesionalismului, totuşi nu mă pot abţine să nu mă mir de prosperitatea sa. Să mă explic:
    Toţi cei ce compun un asemenea ansamblu, normal, îşi doresc venituri cât mai mari. Or salariul într-un asemenea ansamblu n-a fost niciodată ispititor. Aşa că, membrii care se bucură de o oarecare popularitate îşi organizează mici grupuri, fie că e vorba de tarafuri, fie că se asociază un solist sau doi vocali cu un taraf şi acţionează pe cont propriu. Realizează astfel venituri mult mai mari decât ca membri ai vreunui ansamblu folcloric pe care, mai devreme sau mai târziu îl părăsesc. Acesta-i motivul pentru care ansamblurile nu prea au şanse să supravieţuiască, în afară de cazul în care beneficiază de nişte condiţii absolut speciale, ori se primenesc permanent cu membri „no name”, veniţi să-şi creeze notorietatea. Îl vedeţi pe Nelu Ploieşteanu ca membru al unui ansamblu folcloric, să zicem Rapsodia Română? Apropo, mai există?
    Sigur, acesta e doar un amănunt care cel mult ne ajută la a putea avea o părere despre subiect.

    • Opiniile dumneavoastra ajuta la creionarea unei mai bune imagini. Nu stiu daca Rapsodia romana mai exista, mi s-a intimplat sa vad acolo, in studentie, un spectacol si am plecat rizind cu lacrimi. Rapsodia romana era o baza de pornire pentru instrumentisiti si cintareti, un loc de unde-si luau banii de telefon si taxi, erau vazuti fara sa dea bani pe publicitate si de catre cei care conduceau micile formatii. Consecita era aceea ca vedeai un foarte amuzant si interesant spectacol in spectacol.

  3. Mă provocaţi. Nu, Rapsodia Română nu mai există. Nu, nu prea era bază de pornire pe vremea aceea. Acolo a activat Ionel Budişteanu din 1970 până-n 1991 (tânără speranţă??!!), toate vocile celebre din muzica folclorică românească, nu le pot cita pe toate. Nu, nu-şi scoteau nici măcar banii de taxi, salariile erau mici. Pe atunci erau alte „învârteli” ca: înregistrări la radio, la Electrecord, filmări la TVR, cinematografie, dar ca şi azi cântatul la nunţi, botezuri etc etc. Activau însă la ansamblu pentru motivul simplu şi prozaic că şi în domeniul ăsta era obligatoriu ca omul să fie angajat undeva! Şi atunci însă, Budişteanu îşi făcuse un taraf, care avea dese apariţii la TV. Cine făcea parte din acel taraf, ei, asta era altă discuţie!

    • In lumea artei, angajamentul la stat nu era obligatoriu, deoarece exista sistemul atestatelor: de exemplu, atestatul de artist liber profesionist categoria I aducea 150 lei/aparitie. Cel de categoria a II-a era, insa, slabut, 100 lei / aparitie. Turneele aveau, de regula, doua spectacole zilnic, adica aduceau 300 lei zilnic. Unii artisti doreau bani mai multi si atunci mai erau platiti si pe atestatele altora, care nu participau la spectacolele respective. Plata la aparitie (indiferent minutajul) facea ca uneori atestatele sa aduca bani frumosi. Atunci de ce angajamentele la ansambluri? Din trei motive: pensia ( care nu era asigurata prin atestat), vizibilitatea si contractele in strainatate. Pensia stiu ca era o dorinta a cintaretelor de muzica usoara, citeva se angajasera special pentru asta, desi erau solicitate in spectacole. Vizibilitatea: ca si astazi, ca sa fi putut avea angajamente (nunti, botezuri, cumetrii,…) trebuia sa fii cunoscut, adica vazut, iar cine devenea invizibil o perioada de timp intra in uitare. Angajamentele asigurau, deci, prezente televizate si alte aparitii de tip intretinere a relatiei cu publicul gratuite. De contractele in strainatate se ocupa exclusiv statul si exclusiv pentru angajatii sai. Artistii din acest sistem beneficiau pina si de falsificarea oficiala a biografiilor artistice: stiu de citeva cintarete carora li se trecuse in biografii ca trecusera prin excelentul cor de copii al radioteleviziunii. Altfel de acord cu dvs ca salariile erau mici la ansambluri, desi depinde cum o iei, preturile de azi au devenit cam ca atunci iar salariul mediu….Sistemul cu atestate, desi permitea un trai bun al artistilor, nu aducea nici el bogatia, programul bazat pe turnee era nu doar obositor ci si costisitor: din banii cistigati trebuia obligatoriu sa maninci la restaurant ( artistul care era prins ca minca la el in camera nu mai era invitat la alte turnee, devenea un paria), desigur, sa te imbraci pentru scena si asa mai departe. Se recurgea si la sistemul banilor negri, insa asta insemna deja munca impresarilor, cu vinzari false de bilete, cu spectacole care aveau loc in sali si pe hirtie apareau ca fiind derulate pe stadioane si reciproc. Fraudele impresarilor erau foarte multe si dese, la inchisoare erau bagati doar citiva care „depaseau masura” ori se certau cu cine nu trebuia. Si, sigur, mai erau si cazurile, mai rare ce-i drept, atunci cind la festivitatea de pensionare a unui cintaret aflai ca a primit cadou bastonul de general de brigada.

  4. Atestatul şi statutul de liber profesionist erau lucruri diferite. Atestatul era forma de dovedire a unei calificări, de regulă ulterioare, într-o meserie legată de manifestările artistice. Candidatul absolvea o formă de pregătire, de regulă Şcoala Populară de Arte, după care se prezenta la un examen prin care i se conferea „atestatul”. Cunosc un posesor de atestat ca DJ, avea magnetofoane, muzică multă şi se angaja la restaurante, vara pe litoral, ce mai… era plin de bani. Acum cam trage mâţa de coadă, are o pensie de 350 de lei… Într-un ansamblu cu greu te angaja ca posesor de atestat, aveai nevoie de o calificare serioasă în CV, şcoală de muzică, conservator. Statutul de liber profesionist era o chestie la care nu râvnea nimeni, toţi voiau ceva cu caracter de permanenţă, de străinătate se ocupa ARIA, şi tot printre profesionişti lucra. Cu atestat puteai avea contracte cu vreun restaurant şi cam atâta. Câştigul lor nu era cum îl prezentaţi, era negociat şi-n plus avea caracter sezonier. Pe ăştia nu-i vedea TVR-ul nici în visele lor. Sorry!

    • NU v-am contrazis: erau artisti care aveau si angajament in ansambluri si aveau si atestat. Care atestat se obtinea, in urma unui examen. Examenul era usor, sau greu, in functie de specific. Poate pentru un DJ era mai usor.

  5. Da, unul de la Rapsodia Română a fost unul Ion Lăceanu, prin anii 70, că pentru fluier nu exista nicio formă de învăţământ. Ulterior însă, şi-a pierdut statutul de „atestat”, a absolvit Conservatorul (spun gurile rele)! În rest, vă spun sigur, dacă aveai un act de absolvire a unei Şcoli de Muzică nu-ţi trebuia absolut niciun atestat.

  6. Îmi aduc aminte că în mai 1971 am dat concurs pentru o colaborare la Rapsodia Română. Orice angajament se făcea pe bază de concurs. Pentru asta m-am prezentat cu Partita a 3-a de Bach, piesă pe care nu degeaba v-am şi postat-o pe blog cu o ocazie anterioară. Am reuşit şi trei luni am fost angajatul lor. Ansamblul era plecat în turnee prin ţară şi între timp angajaseră o serie de spectacole zilnice pentru turiştii străini, la sediul din Lipscani. Pentru asta au angajat colaboratori, iar eu, abia venit din armată, am profitat. Îmi cer scuze deci, trebuia să v-o fi spus de la început, am descris fenomenul din interior, vorbesc despre oameni pe care i-am cunoscut. Din păcate memoria mă mai trădează, dar asta nu-i o noutate.

    • Radu Cosasu a scris cindva, nu mai stiu pe unde, ca memoria ne ofera false amintiri. Si pe mine ma mai tradeaza memoria uneori. Dupa reactia pe care ati avut-o cind cu Rapsodia romana, am banuit ceva, ca ati fost mai apropiat de ei. Sa stiti insa, ca, atunci cind am scris de spectacolul in spectacol, nu am scris de rau, iar daca am scris ca am plecat de acolo rizind a fost datorita spectacolului din spectacol care m-a amuzat foarte mult si nu pentru ca ar fi fost ceva panarama. Mi-ati adus aminte o serie de detalii, m-ati si corectat pe ici pe colo si va multumesc, chiar a fost un dialog si util si placut.

      • Nici un moment nu am perceput că aţi fi scris de rău, chiar dacă aţi râs.
        Îmi amintesc acele spectacole la care am participat. În prima parte, orchestra era pe scenă, văzut dinspre sală vioriştii erau pe jumătatea dreaptă a scenei, înşiraţi pe criteriul înălţimii. Eu fiind mai înalt eram primul. Cum toată scena era „întunecată”, eu, blond, făceam notă discordantă şi cum se deschidea cortina se auzeau chicote din sală, pe care le puneam pe seama contrastului.
        În ceea ce priveşte memoria, stau rău cu memoria numelor, nu cu cea a falselor amintiri. De numele Lăceanu mi-am amintit cu greu, gândindu-mă la el încă de aseară. Falsele amintiri intervin atunci când domeniul îţi este deosebit de familiar, ceea ce nu e cazul în cele de faţă. Altfel, cum ziceam, în 1971 reveneam din armată, adică de la Cluj, de la Ansamblul de Estradă Doina al Armatei!
        Da, pentru mine a fost şi mai plăcut dialogul, din păcate cam departe de antisemitismul afişat de colindul prezentat de TVR 3 prin Ansamblul Dor Transilvan.

Comentariile sunt închise.