Doua poezii mai putin cunoscute ale lui Eminescu

Pe blogul sau, Omulsicetatea publica – si comenteaza foarte, foarte pe scurt – doua poezii mai putin cunoscute ale lui Eminescu. Copiez aici articolul in intregime, cu multumiri pentru Omulsicetatea pentru permisiunea de copiere acordata.

Eminescu, poezii mai puţin cunoscute.

Propun două poezii mai puţin cunoscute şi comentate ale lui Eminescu: Patria vieţii e numai prezentul  şi E împărţită omenirea. Despre a doua am găsit o notă într-o carte a lui D. Caracostea: Creativitatea eminesciană, în care spune că motivul a fost împrumutat din Josef von Eichendorff, din poezia So oder so(unde mă aflu, nu am acces la o mai bună informare, nici măcar pe internet). Comentariul criticului e însă de discutat! În orice caz, poetul german a scris o poezie religioasă, cum se vede în titlul pe care-l dă culegerii de versuri, în care apare poezia amintită: Geistliche Gedichte. Nu vreau să comentez cele două poezii, cel puţin acum, le propun spre lectură ca îndreptar epistemic.

PATRIA VIEŢII E NUMAI PREZENTUL.

(1874)

Patria vieţii e numai prezentul.

Clipa de faţă numa-n ea suntem,

  Suntem în adevăr.- Iară trecutul

Şi viitorul numai o gândire-s.

În van împingeţi ce vi-i dinainte,

În van doriţi acelea ce-or veni.

Întoarceţi-vă-n voi şi veţi cunoaşte

Că toate-n lume, toate-s în prezent.

 Tot ce au fost şi tot ce-a fi vreodată.

 Au fost, va fi numai pentru că e.

Nu ştii că atingând pe-un singur om

 I-atingi pe toţi? Mulţimea e părere.

Spune la mii de inşi aceeaşi vorbă

 Şi-n mii ea atunci va trezi

 Icoana-aceeaşi şi acelaşi simţ.

 Un semn că toţi e-n unul, unu-n toţi. 

E o descriere de stare, o topologie sau  o analysis situs(cum se numea la începuturi disciplina matematică la care face aluzie numele). Dacă  introducem  variabila temporală, “mişcând” clipa, atunci avem  imaginea unor curenţi de aer, a unor vânturi, ce circulă şi fac posibilă istoria.

E ÎMPĂRŢITĂ OMENIREA.

(1876)

E împărţită omenirea

În cei ce vor şi cei ce ştiu,

 În cei dentâi trăieşte firea,

Ceilalţi o cumpănesc ş-o scriu.

Când unii ţese haina vremii,

Ceilalţi a vremii coji adun:

Viaţă unii dau problemei, 

Ceilalţi gândirei o supun.

Dar pace este între dânşii:

Ce unii fac iau alţi-aminte.

Căci până azi domneşte-ntr-înşii

A cărţii tale graiuri sfinte.

N-a intrat viemele-ndoielii,

Copil e ochiul lor când vede,

Căinţa văd urmând greşelii,

Căci omul tot în tine crede.

Al răului geniu arate-mi

Un om din viaţa pământească,

Ce-ar fi-ncercat ale lui patemi

Naintea ta să-ndreptăţească;

Căci buni şi răi trăiesc în tine,

Cuvântul tău e calea lor-

De-a lor abateri li-i ruşine, 

Căci tu eşti ţinta tuturor.

Virtutea nu mai e un merit,

Căci merit nu-i când nu e luptă.

Asupra ta ei nu se- ntărât

Cu viaţa în joc, cu mintea ruptă;

Mânând cu anii colbul şcolii,

Din cărţi străvechi roase de molii

Îşi umplu mintea cu eres.

Ei nu pătrund a ta mărire-

Minune-i pentru dânşi tot.

Necercetând nimic în fire,

Nimic nu ştiu, nimic nu pot;

Căci nu-i supusă lămuririi

Gândirea-n capul înţelept-

La toate farmecele firii

Se bat cu mânile pe piept.

Urmând a cărţilor străveche

Statornic, nemişcat învăţ,

E surdă azi a lor ureche

Privindu-ţi firea cu dispreţ;

Legată-n lanţ e alor minte

Şi rodul minţii e sălbatec,

Se plac în mistice cuvinte

Şi-esplică totul enigmatic.

Spre deosebire de Nae Ionescu, cred că Eminescu este acelaşi în poezie şi în scrierile politice, nu are mintea ruptă şi, prin urmare, nici nu o are legată-n lanţ. El  ex-pune scriitura sa în două forme de discurs: poetic/proză literară şi politico-economic. Trecerea de la o formă de discurs la alta este  spectaculoasă şi poate să stârnească nedumeriri, dacă nu luăm în seamă cât de încastrat(Karl Polanyi), prins era Eminescu în realitatea istorică a poporului din care făcea parte, care- i dăduse nu numai limba dar şi istoria, două forme ale unei aceleiaşi eredităţi, din care fiinţa sa se configurase în prezent.

Anunțuri

17 gânduri despre „Doua poezii mai putin cunoscute ale lui Eminescu

  1. Prima pare o încercare – recunosc unele idei, dar parcă prozodia nu e chiar ce ştiam… A doua e mai aproape de ceea ce simt eu ca fiind eminescian – dar, bineînţeles, acestea nu sunt decât simple păreri. Foarte straniu – au fost găsite în manuscrise? Şi cum de nu le-a semnalat Perpessicius? Sau sunt eu ignorantă?

    • Doamna Photini, Omulsicetatea, din cite inteleg, se afla acum intr-un loc cu acces limitat la internet. Nu da indicatii despre prima poezie, zice cum a gasit-o pe cea de a doua. Sugestia mea este, insa, de a merge pe blogul sau – am dat link-ul – si de a dialoga direct cu el: in general, nu raspunde imediat, dar raspunde intotdeauna.

      • Mulţumesc. Am citit comentariul dumneavoastră de acolo. Foarte interesantă observaţia asupra percepţiei timpului – mi-am amintit că profesorul meu sublinia că versul corect este ”O oară să fi fost amici/Să ne iubim cu dor”… NU o oră, cum s-a preluat, greşit, în multe ediţii. O oară însemnând o dată, nu vreo pronunţie regională, deformată, a cuvântului oră.

        • Doamna Photini, am speranta ca ati vizitat blogul Omulsicetatea ca sa il intrebati cum a gasit poeziile si nu ca sa cititi comentariul meu! Dar va multumesc pentru aceasta. Observatia dumneavoastra ora – oara mi se pare senzationala: ora inseamna timp, oara inseamna frecventa (in relativ, opusa timpului), numarare. Am constatat mai demult ca limba vorbita in vechime era mai precisa si mai bogata in intelesuri ca aceea de acum. Din grabire, unele vechi cuvinte au fost modernizate cu neglijenta, fiind alterate sensurile initiale.

          • @arte Dlnimeni

            Omul indică foarte clar sursa textelor din ambele poezii, fără echivoc:
            Textul poeziilor l-am preluat din Mihai Eminescu, Integrala operei poetice. Coordonare şi cuvânt înainte Alexandru Condeescu. Ed. SEMNE, 2006.
            Cum bine a observat dna Photini, prima dintre ele nu are nici rima, nci ritmul caracteristic eminescian. Dar nu era obligatoriu să le aibă…

          • Va multumesc pentru precizare. Si pentru consideratii. Paragraful la care va referiti a fost adaugat ulterior, Omulsicetatea a citit dialogul meu cu Photini si a facut adaugirea corespunzatoare. Cred ca si Photini a gasit paragraful adaugat.

          • Am vizitat blogul pentru că mi l-aţi semnalat dumneavoastră, dar întrebarea n-am pus-o… Aşa sunt eu, întrucâtva mai rezervată (cu unele – rare -excepţii) – şi vă rog să mă credeţi că n-o spun din cochetărie.

          • Doamna Photini, Omulsicetatea a citit dialogul nostru si a facut precizarea pe care ati cerut-o, pe blogul sau, unde o puteti gasi. Nu mai este, deci, nevoie sa intrebati.

  2. Vă mulțumesc că mi-ați cerut o opinie, înserând în întrebarea dvs un compliment la adresa mea.
    Inițial m-am sfiit să scriu un comentariu, mai mult din teama de a nu părea că am aterizat cu bocancii într-un subiect atât de delicat cum sunt poeziile lui Eminescu și doar politețea mă împinge să răspund invitației dvs.
    Eu nu cunosc atât de bine poeții încât să-i pot recunoaște după stil, așa cum o face Photini, dar mă bucur că dumneaei ne-a făcut observație asupra unui amănunt deloc neglijabil.
    Însă oricât de mai puțin pregătită aș fi în domeniu, lăsând la o parte capacitatea de a recunoaște sau nu stilul unui poet, mi-a fost imposibil să nu remarc satira din a doua poezie și, gândindu-mă cel puțin la prezentul cunoscut de noi, să observ actualitatea acesteia.Fiindcă citind:
    Mânând cu anii colbul școlii
    Din cărți străvechi roase de molii
    Își umplu mintea cu eres […]
    Legată-n lanț e a lor minte
    Și rodul minții e sălbatec,
    Se plac în mistice cuvinte
    Și-esplică totul enigmatic,
    mi-am amintit câte cunoștințe avem în comun, din lumea internetului desigur, care parcă ar fi desprinse din această poezie. Cum tot Eminescu ar spune: toate-s vechi și nouă toate

    • Multumesc pentru comentariu, e foarte frumos!
      Imi amintesc ca am vazut gravatarul lui Photini pe blog la dvs., cred ca dvs. va datorez vizita ei aici.

      • Iertare că mă bag în vorbă – da, acolo m-aţi văzut, era vorba despre data naşterii lui Eminescu. Greşesc, era vorba despre post :)) Aşa am ajuns să vă vizitez blogul.

      • Cu siguranță că mie nu-mi datorați nimic ci doar inspirației din propriile dvs articole.

        • Mitzaa, tocmai ma gindeam sa scriu o carte si mi-ati dat ideea: articole si cuvintari. Acum trebuie sa ma apuc de cuvintari!
          Mii si milioane de multumiri pentru gindurile bune!

          • Oare de ce m-a pufnit brusc râsul?
            Ah, știu, fiindcă îmi place grozav când deveniți malițios, nu neapărat în sensul peiorativ și nu neapărat la adresa altei persoane.

Comentariile sunt închise.