Asa ceva nu se face!

Sa amini, cu o saptamina, plata salariilor profesorilor, iar aceasta dupa perioada cu cele mai mari cheltuieli din an – Craciun, Anul Nou, Sf. Vasile, Sf. Ion – iata ceva care nu se face. Profesorii sunt cea mai defavorizata categorie de angajati ai statului, iar cupiditatea unora dintre ei isi are radacinile tocmai in starea lor. Printre altele, sunt singurii angajati ai statului care nu beneficiaza de acele venituri suplimentare neimpozabile zise bonuri de masa. Pentru acei profesori (si sunt destui!) care traiesc numai din salariu, incepe o perioada foarte dificila si incerta de alergat dupa bani, tentative de imprumut, suparare, disperare, teama ca guvernul nu le va plati salariile nici la noul termen, consecinte legate de imposibilitatea platii facturilor la timp, ori a ratelor la banci sau la alte organizatii de credit. Pentru o parte dintre ei, sa nu ne ascundem, o perioada de foame. Si cu siguranta ca vom vedea consecinte electorale ale unui asemenea act. Ii transmit dlui ministru Chitoiu, in limbajul criticat de pe acest blog, ca nu se face asa ceva. Sau, folosind vorbe mai alese, ca sunt de parere ca guvernul le-a facut profesorilor o mare magarie.

Reclame