D.J. Dl Nimeni: Ilai ilai la

Datoram dlui Titus Filipas, semnalarea ca macar intr-un cintec popular romanesc (dupa aceea am mai gasit unul), din sud -vestul tarii, si-a facut loc expresia „La Ilaha Ila Allah” (nu este alt Dumnezeu decit Allah, cred ca se traduce), in formula degradata „ilai ilai la” sau, uneori, „iulai iulai la”. Si intr-unul din cintecele vlahilor, inrudit cu cel romanesc (titlul vlah: M-a facut muma frumoasa), apare expresia „iulai iulai la. Cum au ajuns, in veacuri, cintaretii romani sa includa „nu este alt Dumnezeu decit Allah” in cintecele lor, iata o intrebare generatoare de subiecte de roman: de la subiectul cintaretului care pleaca sa-si gaseasca gloria artistica la Stambul si care incearca, inserind vorbe religioase in cintece, sa capteze aplauzele turcilor, pina la acela al amaritilor indigeni, terorizati de ceaus, care spera ca, astfel, sa mai fie lasati in pace; trecind prin subiectul tenorului oltean care incerca sa obtina iubirea dansatoarei turcoaice din buric. Poate va fi stirnita imaginatia vreunui scriitor. Iata piesele: M-a facut muma frumoasa, din folclorul vlah, Au plecat olteni la coasa, cu inegalabila Maria Lataretu si Marioara de la munte, in interpretarea unei apreciate cintarete de muzica populara de dincolo de Prut. In a carei orchestra sa remarcam o Marioara ( cu vioara) care poarta parul pe frunte.

Anunțuri

14 gânduri despre „D.J. Dl Nimeni: Ilai ilai la

  1. În primul videoclip, la minutul 6.36, m-a surprins să recunosc un model identic de fotă, lucrat de bunica mea. O mai am și acum.

    • Sigur ca da, pai cit e de la dvs pina in Valea Timocului? Nu era cumva, pe vremuri, in Banatul Severinului? Si cum va vine fota?

      • Îmi vine bine, dar să știți că este confecționată din două bucăți, de fapt. O parte care se ține în față și una în spate.
        Ambele se iau peste o altă fustă largă, albă și cu râuri pe margine

        • Imi imaginez: trebuie ca este splendid! Eu de la strabunicul dinspre tata am avut revolverul sau de primar (strabunicul era cunoscut ca primarul la care a mincat Cuza mamaliga cu mina – si nu doar mamaliga, ci toata mincarea); l-am dat spre expunere, in copilarie, unui muzeu scolar, de unde a fost furat, dupa o singura zi. Nu mai functiona, il stricase un unchi de-al meu, dar arata frumos.

          • Eu am norocul să am mai multe lucruri de la bunici, adică am mai rămas cu câte ceva. Mi-au rămas câteva costume populare complete, printre care am unul extraordinar fiindcă fota este țesută ( de fapt termenul corect este bătută) cu fir de argint, iar modelul este complicat și foarte des. Chiar am avut curajul să îmbrac acea fustă la un eveniment, acum mai mulți ani, și am avut surpriza să observ că am intrat imediat în centrul atenției :). Dar absolut toate piesele de costume populare sunt țesute de mâna bunicii, așa că aici recunosc că sunt teribil de egoistă și nu aș dona niciunui muzeu acele veșminte.
            Însă cele mai dragi, trebuie să recunosc asta, îmi sunt bijuteriile rămase de la bunica și câteva cărți anume rămase de la unul din bunici.
            Oh, da, și multe fotografii. Mi-am zis de nenumărate ori că am să le iau și să fac un articol pe blog, special pentru acele fotografii.

            Dar ca să revin la articolul dvs, mie mi s-au părut multe veșminte foarte cunoscute, aparte modelul pe care îl am și eu, dar și fiindcă străbunicul meu după mamă era sârb, stabilit aici, în România la sud de Dunăre, după ce s-a îndrăgostit până peste urechi de străbunica mea 🙂
            Iar în cântec, fetele îngână: Iulai iulai iulai lah a, iulai lah.
            Dar vă dați seama că la bunica mea acasă era de fapt un mixt de cultură populară oltenească și sârbească

          • Splendid! Dar, ca sa ma pastrez in limitele temei aticolului, ma gindesc daca nu ar fi bine ca manelistii sa includa cuvintele „Obama Care” in manele.

          • Sigur au americanii și ei maneliștii lor. Nu ați văzut?
            Eu cred că pițipoancele și cocălarii acolo își au originea 😀

  2. Maneaua (zisa pina mai demult si turceasca, desi nu se gaseste in muzica turca) este mult mai veche decit scalimbaielile – pe bani multi – raperilor si hiphopistilor – iar fiecare dintre ele reprezinta un alt tip de cultura. Maneaua pare a-si avea originea intr-un dans turcesc de petrecere zis cifteteli, pe care grecii il revendica (tsifteteli) zicind ca turcii l-au luat de la ei si ca in Grecia ar fi existat din antichitate, din vremea lui Aristofan. M-am uitat nitel si la niste cifteteli moderne, de circiuma si sa stiti ca sunt la fel de proaste ca manelele noastre de circiuma.
    Unul din numeroasele Cifteteli:

    Maneaua florareselor (manea „turceasca” traditionala – fratii Gore):

    Tsifteteli – pasii de baza

    Cifteteli traditional turcesc

    Cifteteli la clarinet turcesc (firma Gipsy Clarinet, producator de instrumente muzicale)

  3. Cu privire la originea lui ”ilai ilai la” – nu ştiu niciuna din poveştile pe care le-aţi menţionat… Mă aventurez să fac o presupunere (fără argumente): nu cumva auzind chemarea muezinului la rugăciune (că doar ”expuşi” am fost, incontestabil) românilor li s-a părut melodioasă incantaţia asta şi au preluat-o fără s-o înţeleagă, doar pentru că le plăcea cum sună? ”Mărioară de la munte” nu cred că este originar din Basarabia, eu îl ştiu de mică (sunt dobrogeancă pe linie maternă, dar familia se stabilise acolo venind din zona Buzău-Brăila). Şi acum, ascultând şi ”M-a făcut mama frumoasă” mi se pare că ar fi versiuni ale aceluiaşi cântec…

    • Sigur ca Marioara de la munte nu este cintec moldovenesc ci din sud-vest (oltenesc si, am senzatia, ceva muntenesc). Am ales insa o interpretare din Republica Moldova tocmai pentru a reliefa circulatia muzicii populare in spatiul romanesc. Am vazut dealtfel pe Youtube si Calusarii jucat cu mult entuziasm de o trupa de dansatori din Republica Moldova.
      Da, sunt versiuni ale aceluiasi cintec si ar fi interesant sa ii stim circulatia pentru ca l-am putea data mai bine. Sigur ca si ideea dvs este interesanta, asteptam scriitorii care sa o dezvolte in romane de capa si spada ori ero(t)ice. Oricare din ele presupune o circulatie culturala intensa in spatiul balcanic. Personal nu ma ia prin surprindere, de cind, intr-o piesa corala dintr-o arhiva muzicala medievala din Florenta am gasit asemanari cu un colind din Maramures.
      O versiune mai putin de spectacol a lui Marioara de la munte si ceva mai apropiata de versiunea din Valea Timocului. Si o reteta (turceasca) de peltea cu kiwi, ca nu va plictisit pina diseara, nu mai intru pe blog pina atunci, fiindca mi-e foame si am de lucru. Pacat ca reteta a fost dublata in engleza, imi placea vocea turcoaicei (licentiata in economie, literatura, istorie,.., autoare de carti). O reteta elitista, cum ar veni.

Comentariile sunt închise.