Nita-Ciobanita
In august 2014, Nita – Ciobanita venea de buna voie la mine in curte, dupa ce imi intinsese laba si imi facuse semn sa ii deschid poarta ca sa intre. Fusese cumplit de bolnava, timp de cinci zile, crezusem ca moare si am ajutat-o doar cu hrana; conserve pentru caini si ciocolata. Dupa ce a fost in stare sa mearga din nou, a dorit adapost la mine. Nu stiu daca am fost un stapan bun sau rau pentru ea. M-am straduit cat am putut, iar ea era oricum batranica; nu stiu de ce a fost abandonata, pentru ca a fost un caine exceptional. O catea calma, linistita, intelegatoare, a fost o bucurie pentru mine sa fie cainele meu timp de aproape doi ani. Era destul de gurmanda si, atunci cand ii placea mancarea, scotea un fel de grohait de multumire. De dimineata am gasit-o moarta undeva, in spatele gradinii. Imi va lipsi tare mult batranica. Noapte buna si somn linistit, Nita!
Blogul Domnului Nimeni 